Teodorovici: Cred că este obligatoriu ca toate forțele politice din România, să-şi asume un pacteconomic de sprijinire a industriilor reprezentative

„M-am întâlnit săptămâna trecută, la Mioveni, cu conducerea Dacia Renault, pentru a găsi împreună soluții de sprijinire a industriei auto, industrie cu o pondere importantă în economie, industrie care se confruntă cu cea mai mare criză din istoria sa! Pentru România este cu atât mai grav cu cât industria auto este afectată şi de pandemia COVID şi de Brexit.

În timp ce peste 50% dintre români declară că nu mai sunt interesați de achiziționarea unui autoturism în acest an, iar piața auto este puternic afectată la nivel mondial, guvernul liberal face și pentru această ramură a economiei ceea ce face pentru întreaga țară, adică: NIMIC‼️ Orban, oferă cu generozitate sprijin moral, îndemnându-i din inimă pe romani să cumpere mașini produse în România (în timp ce ei, liberalii, din funcțiile lor înalte, folosesc mașini fabricate … NU, NU în România!!!). Sunt zero măsuri sectoriale, zero inițiative economice reale, dincolo de credite garantate. Ceea ce pentru industria auto este RIZIBIL‼️: cum să oferi credite garantate de statul român unor concerne a căror cifră de afaceri reprezintă procente bune din PIB-ul României⁉️

Am avut o discuție deschisă şi pragmatică despre nevoia imediată de strategii de relansare a productiei de autoturisme şi de impulsionare a vânzărilor de maşini produse în România (inclusiv la fabrica FORD din Craiova!). O posibilă soluție (imediată!) ar fi, de exemplu, modificarea programului #Rabla în care criteriul pentru utilizarea acestuia să fie gradul de poluare al automobilului.

Trebuie să ne gândim şi la #programe de sprijire a #exportului, pentru că banii mulți sunt în afara României. În contextul actual, această măsură ar veni ca un sprijin concret pentru industria de autoturisme din România, fapt care ar ajuta industria pe întregul lanț de producție și ar securiza locurile de muncă!

Cred că este OBLIGATORIU ca toate forțele politice din România, să-şi asume un #pacteconomic de sprijinire a industriilor reprezentative, care ar trebui să aibă la bază viziunea pe termen mediu şi lung a programelor şi politicilor fiscal-economice (și nu numai!), care să fie aplicat cu prioritate, indiferent de partidul care este la guvernare‼️

Fiecare loc de muncă în industria auto înseamnă cel puțin o gospodărie care depinde de acel venit. Iar fiecare maşină sau subansamblu reprezintă plus valoare adaugată, ceea ce înseamnă o economie mai puternică, o balanţă de comerț mai echilibrată şi, implicit, venituri mai mari la buget. De asta spun că o #viziune pentru industria auto reprezintă, de fapt, cu adevărat o viziune pentru România.

Dar asta este prea mult să înțeleagă nişte amatori, precum cei aflați acum la guvernare (și nu numai!)‼️

P.S. Înțeleg ca a fost mare supărare în “conducerea” interimară (nu este clar a cui conducere!) pentru ca mi-am “permis” să ma preocup de soarta unei industrii locale și naționale, de care depind locurile de muncă nu doar ale celor care locuiesc în județele #Arges și #Dolj, dar și din restul țării, direct sau indirect, într-o mare măsură. Oricum, cu voia dar mai ales fără voia “conducerii” interimare, voi prezenta împreună cu #patronatele și #sindicatele din industria auto din România, un Program de măsuri concrete, atât pentru sprijinirea producției dar și a exportului de autoturisme‼️

#insistpentruRomania

#insistpentruromani”, a scris Eugen Teodorovici pe Facebook.

Facebook Comments
%d blogeri au apreciat: