Uncathegorized

Alianța USR-PLUS propune măsuri de compensare pentru sectorul HORECA

Pentru a preveni o criză în rândul angajaților întreprinderilor care desfăşoară activitatea de servire și consum a produselor alimentare și băuturi alcoolice, în restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, alianța USR PLUS propune:

„- Zero impozite și contribuții în privința indemnizației plătite angajaţilor în situația întreruperii activității, fără încetarea raportului de muncă (șomaj tehnic sau scutire acordată pentru perioada suspendării activităţii întreprinderilor);

– Zero impozite și contribuții în privința veniturilor din salarii ale angajaților pentru primii 2.000 de lei plătiţi (scutire acordată pentru o perioadă de 6 luni).

– Definirea procedurii de amânare sau aplicare a eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale restante şi/sau curente;

– Dezvoltarea unui „Program Solidaritate Comunitară prin Livrare la domiciliu” şi extinderea portofoliului de produse de garantare de către stat pentru linii de credit în cadrul acestui program;

– Crearea unui cadru de reglementare pentru transformarea în vouchere a sumelor primite de la clienţi ca plăţi în avans astfel încât să nu se realizeze rambursări pentru anularea unor rezervări determinate de suspendarea activităţii;

– Compensarea de către Stat a serviciilor de interes public, cum ar fi acordarea de hrană persoanelor vârstnice și categoriilor vulnerabile pentru a susține autoizolarea, persoanelor aflate în carantină, personalului medical, rezidenților, studenților și altor voluntari din sistemul sanitar”.

Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) spune că, din cauza epidemiei de coronavirus, din totalul cifrei de afaceri a sectorului HORECA, estimată la 3 miliarde de euro, se vor pierde 2,4 miliarde euro în acest an, iar 320.000 de angajaţi ar putea fi concediați.

Foto: InquamPhotos/George Călin