Bijuterii de un miliard de euro au fost furate dintr-un muzeu din Dresda

Poliția anchetează circumstanțele în care a fost posibil jaful mai ales că alarma nu s-a declanșat.

Conform informațiilor furnizate de publicația Bild, jaful ar fi avut loc în jurul orei 5 dimineață după ce panoul electric general a fost dezactivat astfel că sistemul de alarmă al muzeului a fost paralizat.

Hoții au furat bijuterii în valoare de miliarde de euro iar acum poliția îi caută, mai relatează Bild.

Pumnalul incrustat cu diamante, colierul din perle cât și celelalte artefacte în valoare de un miliard de euro care fuseseră furate, nu erau asigurate, scrie Bloomberg.

Statul Saxonia, cea care este proprietara Muzeului Safe-ul Verde din Dresda, cel care adăpostea bijuteriile, nu le asigurase, o practică standard pentru astfel de situații. Motivul pentru care bijuteriile nu fuseseră asigurate fiind acela că primele depășeau de obicei daunele potențiale pe termen lung, a declarat marți Ministerul de Finanțe al statului.

În timp ce muzeele își asigură lucrările de artă numai atunci când le împrumută altor instituții, adesea nu fac acest lucru pentru colecțiile permanente, a declarat Julia Ries, reprezentant al Aergo Group AG, un asigurător specializat pe bijuterii și obiecte de artă.

Bugetele muzeelor publice sunt limitate, a mai explicat Julia Ries adăugând că banii nu pot înlocui valoarea istorică și artistică a unei astfel de colecți și a concluzionat că în cazul în care bijuteriile nu vor fi recuperate înseamnă că această parte a colecței va fi pierdută pe veci.

break news