Declarația unică de venit poate fi depusă până în 25 mai
„S-a aprobat astăzi prorogarea termenului până la care contribuabilii persoane fizice trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile declarative şi de plată a impozitului pe venit şi ale contribuţiilor sociale, a formularului declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţii sociale datorate de persoane fizice, formularul 230. Este vorba de prorogarea termenelor de la 15 martie 2020, aşa cum este în prezent, până la 25 mai 2020. Aceasta a fost o cerinţă pe care am avut-o de la mai multe ONG- uri, pentru a se asigura că toată lumea va depune formularele la timp”, a spus ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria