Demonstrațiile continuă în Belarus, împotriva președintelui Alexandr Lukașenko
Zeci de mii de oameni au demonstrat din nou, weekendul trecut, în Belarus, împotriva preşedintelui Alexandr Lukaşenko, iar poliţişti mascaţi au urcat oameni în dube şi au tras cu gaze lacrimogene, transmite Reuters potrivit news.ro.
Protestatarii au scandat ”impostorul” şi ”Sveta este preşedintele nostru” în timp ce au mărşăluit prin Minsk şi alte oraşe împodobite în culorile opoziţiei, roşu-alb. Cel puţin 200 de persoane au fost reţinute, a anunţat Ministerul de Interne.
Unii au numit protestul ”inaugurarea poporului” pentru Sviatlana Tihanouskaia, principalul adversar al lui Lukaşenko, care a fugit în exil după alegerile din 9 august, despre care oponenţii lui Lukaşenko au spus că a fost defavorizată în mod flagrant pentru ca Lukaşenko să obţină un al şaselea mandat.
Lukaşenko neagă frauda electorală şi a fost inaugurat miercuri, într-o ceremonie desfăşurată fără niciun anunţ prealabil, provocând mai multe proteste şi condamnări din partea Uniunii Europene, a Statelor Unite şi a Marii Britanii.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a spus în comentariile din presa franceză că Lukaşenko trebuie să se retragă.