Incredibil! Fiul Sorinei Pintea s-a întâlnit de denunțătorul mamei sale și îl acuză pe senatorul Liviu Pop de implicare
Fiul Sorinei Pintea susține că s-a întâlnit cu omul care a denunțat-o pe mama sa și că acesta i-a spus că întreaga afacere de luare de șpagă ar fi fost intermediată de senatorul PSD Liviu Pop. Culmea, fiul Sorinei Pintea susține că Liviu Pop l-ar fi sunat să se vadă cu denunțătorul.
Fiul fostului ministru a explicat că denunțătorul mamei sale și-ar fi tranșat afacerea cu Liviu Pop, nu cu mama sa și că prin intermediul lui Pop i-ar fi trimis Sorinei Pintea bani din șpăgi despre care aceasta nu știa. Ionuț Pintea:
˝Aceasta este mărturia mea în data de 29 februarie, ora 11.30 cu privire la ceea ce s-a întâmplat astăzi. Am fost sunat la 8.30 de către Liviu Marian Pop, domnul senator și mi-a spus că trebuie să mă duc să mă întâlnesc cu cineva. Obligatoriu, este urgent. M-am dus, dar înainte de asta m-am înregistrat dimineață înainte să plec de acasă. M-am întâlnit cu un domn cu părul grizonat care mi-a spus că urmează să se întâlnească cu Marius, finul lui Lucian Morar, primarul din Ulmeni și după aceea vine la mine.
Au trecut 15 minute, a venit la mine și mi-a spus că – să știi că procurorii nu știu de alte sume de bani.- Deci ce sume de bani? Despre ce vorbiți? A mai fost o sumă de 40.000 de euro care eu i-am dat lui Liviu Marian Pop senatorul, pentru mama ta și au mai fost încă două tranșe de câte 5.000 de euro pe care le-am dat tot lui Liviu Marian Pop să le dea la mama ta, nu știu dacă banii au ajuns la mama ta. L-am întrebat dacă i-a cerut cineva vreun bani și mi-a spus că a avut o înțelegere cu Liviu Marian Pop. L-am întrebat de la cine a avut banii și mi-a zis că de la firma din București. Mi-a spus că el este denunțătorul. M-am ridicat de acolo și i-am spus că nu am ce vorbi cu el. Am plecat de acolo, iar apoi m-a sunat Liviu Marian Pop și apoi mi-a trimis un mesaj cu semnul întrebării. Încă un lucru, pe care am uitat să îl menționez, este faptul că mi-a spus denunțătorul că el a fost prins în parcarea unei bănci din București, în momentul în care a luat banii și atunci a fost înconjurat de mascați și a fost cablat și de aceea nu a putut atenționa pe nimeni în legătură cu ce se întâmplă. Denunțul a fost făcut în baza flagrantului pe care procurorii i l-au făcut în București”
Contactat de Antena 3, Liviu Pop a negat acuzațiile care i se aduc precum și orice implicare în dosar. „Exclus acest lucru. Eu l-am contactat pe Ionuț pentru că o cunoștință vrea să se întâlnească cu cineva din familie. E o cunoștință de-a doamnei, care m-a rugat să se întâlească cu fiul ei. Nu am nicio cunoștință de bani, de sume. Nu am nicio legătură cu acest caz.”