Uncathegorized

Klaus Iohannis decretează starea de urgență în România, începând de săptămâna viitoare

Președintele Klaus Iohannis a anunțat sâmbătă, într-o declarație de presă la Palatul Cotroceni, că decretează starea de urgență în România.

„Am decis să decretez stare de urgență la începutul săptămânii viitoare. Această stare de urgență va face posibilă alocarea de noi resurse importante pentru gestionarea crizei. În acest fel, Guvernul va avea posibilitatea să aloce mai mulți bani domeniului sănătății, mai mulți bani pentru medicamente și mai mulți bani pentru aparatura medicală necesară. 

Această situație va permite achiziții, într-un timp foarte scurt, cu proceduri simplificate, punând astfel la dispoziția Guvernului toate instrumentele necesare pentru a gestiona în modul cel mai eficient criza generată de coronavirus”, a declarat Klaus Iohannis.

Constituția prevede: „Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora„

Ordonanţa de urgenţă nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă:

„Starea de asediu și starea de urgență privesc situații de criză ce impun măsuri excepționale care se instituie în cazuri determinate de apariția unor pericole grave la adresa apărării țării și securității naționale, a democrației constituționale ori pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre.

Exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale poate fi restrâns

Coordonarea aplicării măsurilor dispuse prin decret revine Ministerului Administrației și Internelor

Starea de urgență se poate institui pentru o perioadă de cel mult 30 de zile

La instituirea stării de asediu sau a stării de urgență, unele atribuții ale administrației publice centrale de specialitate și ale administrației publice locale trec în competența autorităților militare și a altor autorități publice, prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau de urgență.˝