”Economia României a fost afectată, ca toarte economiile. În toată această perioadă am luat sistematic măsuri pentru a ajuta companiile, angajaţii. Am luat măsuri care au urmărit să injectăm lichiditate în companii, să protejăm companiile şi angajaţii.
Am pornit deja programe economice, cum este programul IMM Invest. Am atins plafonul de 6 miliarde, peste 7.000 de firme beneficiare şi deja am atins un plafon de 6 miliarde. Acest plafon va creşte şi noi şi băncile ne-am confruntat cu un val de cereri care au trebuit procesate. Sunt bănci care s-au mişcat foarte bine şi bănci care şi acum au arătat că nu vor să se implice în finanţarea companiilor, a economiei.
În primele cinci luni, rambursările de TVA au fost cu peste 50% mai mari în acest an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut s-au decontat concedii medicale de peste 600 de milioane pe lună, în condiţiile în care media anului trecut era sub o sută de milioane. Toate lucrurile astea, într-un fel, au injectat lichidităţi în economie.
Pe scurt, în planul pe care îl pregătim şi îl vom lansa în maxim 10 zile, pregătim scheme de ajutor de stat pentru garantarea creditelor pentru companiile mari, pentru a le susţine investiţiile şi capitalul de lucrul, regândirea schemei de ajutor de stat pentru investiţiile greenfield (…), punem la punct un plan de granturi pentru IMM. Deocamdată, nu avem resurse financiare de la nivel european, ele urmează să vină”, a afirmat, duminică, la România TV, premierul Ludovic Orban.