Uncathegorized

Surpriză la Miami la proba de dublu, favoritele au fost învinse: Simona Halep / Angelique Kerber – Elise Mertens / Aryna Sabalenka 7-5, 7-5

Surpriză la Miami la proba de dublu, favoritele au fost învinse: Simona Halep / Angelique Kerber – Elise Mertens / Aryna Sabalenka 7-5, 7-5.

Simona Halep şi Angelique Kerber, la prima lor colaborare, au eliminat la WTA 1000 (fost Premier Mandatory) “Miami Open presented by Itaú”, echipa cotată cap de serie 1, campioană la US Open 2019 şi Australian Open 2021, primele două jucătoare în clasamentul individual WTA la dublu.

Victoria a fost obţinută după un joc foarte bun al echipei româno-germane. Chiar dacă s-a văzut în câteva rânduri că nu au încă automatismele unei echipe sudate, Simona şi Angelique au compensat printr-un joc individual foarte bun, agresiv şi inteligent.

Fiecare dintre ele a reuşit bijuterii tehnice, surprinzându-le astfel pe adversarele lor, care au pierdut iniţiativa şi au fost depăşite total în finalurile celor două seturi.

Surpriză la Miami la proba de dublu, favoritele au fost învinse: Simona Halep / Angelique Kerber – Elise Mertens / Aryna Sabalenka 7-5, 7-5

Atmosferă a fost de bună dispoziţie a echipei Halep – Kerber, fapt ce le-a motivat să-şi pună în valoare cele mai bune lovituri, pe care le ştim din proba de simplu.

Simona şi Angelique acumulează câte 120 de puncte WTA, un premiu financiar comun în valoare de 18.000 USD şi le vor întâlni în optimile de finală pe Lyudmyla Kichenok (47) / Jelena Ostapenko (23).

Celelalte două echipe cu jucătoare românce în componenţă au fost învinse categoric în primul tur (R32):

Bethanie Mattek Sands (SUA, 20) / Iga Swiatek (Polonia, 81)Anna Blinkova (53) / Monica Niculescu (52) 6-0, 6-1 în 51′

Cori Gauff (51) / Catherine McNally (48) (ambele SUA)Nadiia Kichenok(45) / Raluca Olaru (41) 6-3, 6-1 în 55′