Orban: România este importator net de masă lemnoasă. Schweighofer procesează 80% lemn din import
„Ce să facem acum? Să mai producem 200.000 de şomeri pentru că unii derulează campanii în care să fie oprite complet tăierile de arbori în perioada asta?
Lemnul este o resursa care, exploatată legal, generează prin fabricile de mobilă sau prin alte mijloace de prelucrare a lemnului, plus valoare, locuri de muncă şi produse care susţin economia. Mi se pare o campanie profund dăunătoare. Treaba noastră este ca exploatarea lemnului să se facă în condiţile legii. De exemplu, printr-o Ordonanţă militară -mi se pare că în ultima sau penultima – am adoptat o măsură prin care gărzile forestiere sunt cele implicate în aplicarea prevederilor legale în ceea ce priveşte pădurile, participă alături de armată, de jandarmerie, de poliţie, la toate acţiunile. Implicit, alături de gărzile forestiere, participă şi aceste unităţi în împiedicarea exploatării ilegale, a transportului de masă lemnoasă care este exploatată ilegal. Acum e mult mai uşor să descoperi cantităţile de masă lemnoasă exploatate ilegal. Circulă foarte multe neadevăruri. România este importator net de masă lemnoasă, am importat milioane de tone inclusiv din Germania, Austria, Polonia, Ucraina. Au fost furtuni foarte puternice şi sunt foarte multe căzături. Din cauza asta, preţul masei lemnoase a coborât destul de mult şi este mai rentabil uneori să achiziţionezi lemn din aceste ţări decât să cumperi lemn care este exploatat în România.