Românilor declarați morți de coronavirus în spital nu li se face autopsie
Potrivit protocolului, sunt permise autopsiile efectuate în scop ştiinţific conform protocolului de cercetare autorizat în cadrul fiecărei unităţi sanitare, cu respectarea măsurilor de protecţie.
”Decesul în unitatea sanitară cu paturi al persoanelor care au fost confirmate pozitiv pentru infecţia COVID-19 şi diagnosticul de deces cu infecţie cu noul coronavirus (SARS-CoV2) pot fi declarate cazuri medico-legale strict în conformitate cu art. 185 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare (NCpp); în aceste cazuri, se va anunţa în cel mai scurt timp instituţia medico-legală competentă pentru dispunerea ridicării cadavrului şi efectuarea autopsiei medico-legale’‘, se arată în protocol.
Acest protocol specific se aplică în mod similar şi următoarelor cazuri de deces, acestea fiind considerate decese ale pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, confirmate ca fiind pozitive:
* persoanelor care sunt în izolare la domiciliu, aflate în evidenţa direcţiilor de sănătate publică;
* persoanelor care sunt în carantină, aflate în evidenţa direcţiilor de sănătate publică
* persoanelor internate în spital suspecte de infectare cu COVID-19, la care nu s-a efectuat testarea pentru confirmare. În această situaţie, certificatul medical constatator al decesului va putea fi completat şi eliberat de către medicul curant al pacientului din secţia de spital, dacă nu se dispune efectuarea autopsiei medico-legale.
În ceea ce priveşte identificarea persoanei la internare, pe perioada epidemiei, pacienţii confirmaţi cu SARS-CoV2 vor primi brăţară de identificare cu numele şi prenumele, completate lizibil şi verificate în baza documentului de identitate acolo unde există posibilitatea, dacă nu, documentul de identitate va fi obligatoriu fotocopiat, copia conformă cu originalul va fi semnată de un cadru medical şi inclusă în foaia de observaţie, se menţionează în protocol.
Aparţinătorii vor fi informaţi telefonic de către unităţile sanitare în legătură cu cazurile severe/critice şi despre survenirea decesului.
În cazul decesului se va indica prezentarea la spital pentru ridicarea decedatului în termen de 24 de ore de la deces, pentru aparţinătorii care locuiesc la o distanţă mai mică de 100 km de locul decesului, şi de maximum 48 de ore dacă aceştia locuiesc la o distanţă mai mare de 100 km sau în situaţii speciale.
Nu este permisă ieşirea aparţinătorului din izolare sau carantină pentru identificarea sau ridicarea decedatului, se precizează în protocol.
Echipamentele individuale de protecţie pentru aparţinătorii decedatului care vor parcurge procedura de identificare a cadavrului vor fi asigurate cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care a fost internat pacientul. Aceştia vor purta obligatoriu halat de unică folosinţă din material neţesut sau impermeabil la apă; mască facială; botoşi şi mănuşi.
Cel mult două persoane dintre aparţinătorii decedatului pot vedea cadavrul numai după ce îmbracă echipamentul individual de protecţie. În caz de identificare pozitivă (potrivire), vor semna o declaraţie şi se va completa într-un registru special.
Personalul implicat în manipularea cadavrului pulverizează produse biocide de tip TP22 sau soluţie de formaldehidă peste cadavru, apoi îl introduce în doi saci rezistenţi de vinil: după fiecare introducere a cadavrului în sac se pulverizează produs biocid tip TP22 folosind un echipament de pulverizare fină, ulterior acesta se introduce în sicriu, urmând a se închide şi sigila capacul sicriului.
Familia sau reprezentanţii administraţiei publice locale (pentru cazurile sociale) vor pune la dispoziţie sicriul. Din acest moment şi până la înhumare/incinerare sicriul va rămâne închis, fiind interzisă orice acţiune de deschidere a acestuia.
Pentru aparţinătorii decedatului care au intrat în contact direct cu cadavrul este obligatorie spălarea mâinilor cu apă caldă şi săpun, urmată de dezinfecţia cu produse biocide de tip TP1 destinate dezinfecţiei mâinilor prin frecare, se mai arată în protocol.
Transportul cadavrului aflat în sac închis ermetic se va efectua numai cu mijloace de transport autorizate potrivit legii. Angajaţii serviciilor funerare nu vor deschide capacul sicriului şi nu vor efectua manopere de cosmetizare sau de îmbălsămare asupra cadavrului contaminat în urma infecţiei cu noul coronavirus (SARS-CoV2).
Totodată, în unitatea sanitară cu paturi, medicul curant sau un cadru medical desemnat de acesta va anunţa instituţia de medicină legală competentă, încă din timpul vieţii pacientului care prezintă semne severe de boală, dacă se încadrează în cazurile în care se dispune autopsia medico-legală conform art. 185 din NCpp (autopsia medico-legală se dispune în caz de moarte violentă ori când aceasta este suspectă de a fi violentă sau când nu se cunoaşte cauza morţii ori există o suspiciune rezonabilă că decesul a fost cauzat direct sau indirect printr-o infracţiune ori în legătură cu comiterea unei infracţiuni).
În acest caz, autopsia nu poate fi refuzată de către instituţiile medico-legale sau de către aparţinători.
Personalul echipei medico-legale care manipulează cadavrul în vederea efectuării autopsiei medico-legale trebuie să poarte echipament individual de protecţie care constă în combinezon complet din material impermeabil sau material neţesut cu densitate mare, rezistent la apă, care are inclusă masca şi vizeta sau halate cu mâneci, impermeabile, închise la spate, bonete şi măşti chirurgicale, respectiv protectoare oculare.