Tiberiu Ușieru a încheiat ultramaratonul din Canada pe poziția a doua
Tiberiu Ușieru a încheiat pe poziția a doua un ultramaraton desfășurat în Canada, la care s-au înscris 20 de concurenți. Românul de 46 de ani s-a clasat după elvețianul Fabian Imfeld, ei fiind singurii care au reușit să ducă la bun sfârșit cursa ce a durat 7 zile. Ușieru a avut probleme cu stomacul și după primele patru zile a suferit o degerătură la picior.
Anul trecut, ultramaratonistul a abandonat cursa din Canada, după ce parcursese 100 de kilometri în 24 de ore, la temperaturi de -38 de grade Celsius. Medicii i-au spus că trebuie să se retragă și a fost transportat cu elicopterul la spital. Ușieru a suferit atunci degerături severe.