Guvernul Orban a fost demis cu 261 de voturi din 400 voturi exprimate
Parlamentul a adoptat moțiunea de cenzură inițiată de PSD și UDMR împotriva Guvernului Orban, la trei luni de la învestirea sa în funcție. Au fost 261 voturi „pentru” și, potrivit informațiilor Digi24.ro, un senator liberal a votat alături de PSD.
Au fost prezenți 423 de parlamentari, fiind exprimate 400 de voturi. Dintre acestea, s-au înregistrat 261 de voturi „pentru” moțiunea de cenzură și 139 de voturi „contra”, prin urmare Guvernul Orban a fost demis. Nu au fost voturi anulate și nici abțineri.
Guvernul Orban a fost învestit în funcţie în 4 noiembrie 2019, obţinând voturile tuturor celor 240 de parlamentari care se aflau în sală.
Ca urmare a faptului că a picat Guvernul, președintele Klaus Iohannis va chema partidele politice la consultări și va desemna un alt prim-ministru. Acesta va avea la dispoziție 10 zile să-și alcătuiască Cabinetul, iar apoi va veni în fața Parlamentului pentru votul de încredere.