„Domnul Tătaru cunoaște foarte bine care e situația și trebuie să ia urgent toate măsurile necesare pentru evitarea răspțndirii epidemiei de coronavirus”, a spus șeful statului. Noul ministru va depune azi jurământul la Cotroceni.
„Intenționez să subliniez în cadrul acestor discuții o serie de subiecte extrem de importante. La nivelul Uniunii au fost demarate achiziții comune pentru echipamente necesare gestionării epidemiei. Mănuși, echipamente de laborator. Având în vedere că situația s-a dezvoltat rapid și în țara noastră, a devenit crucial ca aceste proceduri să fie finalizate cât mai repede cu puțință.
La nivelul UE s-a aprobat constituirea unei rezerve strategice ce echipamente medicale în cadrul mecanismului european de protecție civilă, destinat reacției UE la diferite crize, cum este aceasta a coronavirusului. România este primul stat membru al UE care a primit acceptul UE de a demara procedurile de achiziție. Într-o primă etapă achiziția de zece milioane de euro va viza măști și echipamente medicale”, a declarat Iohannis.