România a ajuns la aproape 1.000 de cazuri de coronavirus și 14 decese, dar prima mare speranță în lupta cu temutul virus vine de la Timișoara. Virgil Păunescu, directorul Centrului OncoGen, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Timișoara, a anunțat, că a descoperit vaccinul împotriva COVID-19.
„O zi foarte importantă pentru OncoGen: avem vaccinul, echivalentul a 1000 de doze”, anunță Păunescu, citat de site-ul timpolis.ro. Virgil Păunescu mai spune că echipa de cercetători de la OncoGen, pe care o coordonează, a terminat ieri sinteza vaccinului, iar azi a început deja testele pentru vaccinul împotriva Covid-19.).
„Vaccinul nostru are o caracteristică, spre deosebire de alte vaccinuri. Vaccinul nostru nu se pretează la testarea pe animale, care nici nu este foarte utilă întotdeauna. Apreciem că vom cerceta în laborator cam o lună, o lună şi jumătate cum reacţionează celulele sistemului imun şi care este doza cea mai bună. În funcţie de ce negociem cu Agenţia Medicamentului, am putea trece la vaccinarea primilor 10 voluntari. S-ar putea ca până în toamnă să îl avem gata.
Ar putea să fie în toamnă, îm funcţie de cum ne ajută autorităţile din România. Avem nevoie de finanţare. Ne lipsesc câteva aparate. Nu vă spun ce greu a fost să primim peptidele din Germania. Le-am primit azi dimineaţă.
Astăzi ne-au contactat funcţionari ai Ambasadei Chineze şi undeva la ora 18 am terminat o discuţie cu trei fonduri de investiţii din SUA cu care am convenit să ne găsească un colectiv de cercetători din SUA cu care să colaborăm. Ei să fie liniştiţi că nu vorbim prostii, noi să fim liniştiţi că vaccinul va putea fi comercializat în toate pieţele lumii.
Într-o lună de zile, dacă avem rezultatele pozitive pe care le scontăm, fie statul român ne ajută, fie apelăm la statul chinez sau la statul american, să-l producă ei”, a declarat Păunescu.