Ștefan Bănică junior este una dintre acele vedete care le vorbește admiratorilor și le dă sfaturi.
”Trecem printr-un moment extrem de critic, care ne va afecta și ne va schimba viitorul. De aceea cred că acum acțiunile fiecăruia dintre noi sunt extrem de importante, și vor determina cum și cât va fi afectat viitorul nostru. în momentul de față, unii dintre noi nu mai putem profesa, iar alte meserii merg la foc continuu și știți la ce mă refer, mă refer la doctori, la întreg personalul din spitale, la vânzătorii de la supermarketuri, la toți aceia care prin natura meseriei sunt obligați să intre în contact cu lume multă și astfel sunt expuși să fie infectați cu virusul ăsta.
Mă încearcă un seniment de neputință și acela de a face ceva. Ce putem face noi, ăștia, care momentan nu mai putem profesa? Să stăm acasă! Să stăm acasă nu pentru că ne obligă legea, pentru că avem obligația morală să fim responsabili în primul rând față de ceilalți, și față de noi apoi. Nimic pe lumea asta nu ne dă dreptul să-l îmbolnăvim pe celălalt sau să-i punem viața în pericol, mai ales că s-a întâmplat lucrul ăsta cu bună știință.
Să stăm acasă, da, să stăm acasă să le spunem ălor bătrâni, ai noștri, care mai aveți părinți și bunici, să le spunem: frate, nu e bine să ieși afară, chiar dacă ai voie, nu e bine, pentru că această ieșire riscă să fie fatală. Merită riscul ăsta? Nu merită! Stăm acasă și facem donații, 2 euro sau cât vă lasă buzunarul… Toți cei care ați fost la un concert de-al meu sau la o piesă de teatru, de data asta vă rog, de la copil până la bunic, să stați acasă.”, a spuns Ștefan Bănică junior în filmulețul postat pe pagina sa oficială de Facebook.