Uncathegorized

Novak Djokovic a câştigat turneul de la Roland Garros, al 23-lea său titlu de Mare Şlem

Novak Djokovic a câştigat, duminică, turneul de la Roland Garros şi şi-a trecut în palmares al 23-lea său titlu de Mare Şlem, un nou record, după ce l-a învins în finală pe norvegianul Casper Ruud, cu 7-6 (7/1), 6-3, 7-5.

Djokovic (36 ani) a câştigat pentru a treia oară trofeul la Paris, după 2016 şi 2021.

Campionul sârb are zece titluri cucerite la Australian Open (2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021, 2023), şapte la Wimbledon (2011, 2014, 2015, 2018, 2019, 2021, 2022) şi trei la US Open (2011, 2015, 2018). Djokovic este primul tenisman care a câştigat de cel puţin trei ori fiecare turneu de Mare Şlem. El este, de asemenea, şi cel mai vârstnic campion de la Roland Garros.