Spitalul de Boli Paliative Botoșani – un spital public închis, oameni care suferă și un privat care prosperă. Coincidență?

La periferia Botoșaniului se ridică un spital nou-nouț, modern, cu aparatură, cu avize, cu tot ce trebuie ca să funcționeze. Un spital de boli paliative destinat oamenilor aflați în cel mai fragil moment al vieții. Un loc care ar trebui să aline durerea, să ajute familiile, să ofere o brumă de demnitate acolo unde medicii nu mai pot promite vindecare, ci doar umanitate.

Dar spitalul public e închis. Un monument administrativ fără pacienți.
Un spital finalizat, predat, semnat, avizat… și totuși nefuncțional.

În 2024, fostul deputat de Botoșani Grădinaru Radu-Vicențiu anunța public că toate avizele sunt obținute, iar investiția a fost predată Consiliului Local. Mingea era în poarta Primăriei.
Și acolo a rămas. Probabil s-a blocat între două sertare.

În timp ce statul doarme, suferința nu doarme.

Familiile îngrijesc bolnavi terminali acasă, cum pot. Fără pregătire, fără sprijin, fără echipamente. Mulți cedează psihic și financiar.

Și aici intră în scenă… Clinica Medicala Sf. Nicolae – o clinică privată care operează exact pe același segment: îngrijiri paliative. Ușile sunt deschise, serviciile curg impecabil, totul funcționează.
Doar tarifele sunt suficient de mari încât să lase un pensionar fără economiile de-o viață.

Iar acum vine întrebarea pe care tot orașul o șoptește de ani de zile, dar nimeni n-are curajul să o pună cu voce tare:

Exista interes ca Spitalul de Boli Paliative Botoșani să rămână închis?

Pentru că, din păcate, faptele arată cam așa:

Spitalul public ar oferi servicii la prețuri accesibile.

Spitalul public ar reduce fluxul către clinica privată.

Spitalul public ar incomoda un business profitabil.Și totuși, în mod „misterios”, exact spitalul public e blocat.
Privatul funcționează.
Statul bâjbâie.
Pacienții suferă.

Coincidență? Conjuncție astrală?
Sau un interes economic bine protejat sub cuvântul magic „analizăm”?

Analizăm… de luni de zile.
Analizăm… până trece anul.
Analizăm… până boala nu mai așteaptă.

Dar în mijlocul acestui „mister administrativ”, există o realitate cruntă:

Oamenii cu boli terminale nu mor în rapoarte, ci în casele lor.
Nu mor în avize, ci în brațele familiilor care nu mai pot.
Nu mor în comunicate, ci în singurătate.

Și asta face situația de la Botoșani nu doar absurdă, ci profund lipsită de umanitate.

În final, e foarte simplu:

Dacă spitalul public s-ar deschide mâine, mulți botoșăneni ar avea parte de îngrijire reală, decentă, accesibilă.
Dar poate exact asta e problema pentru unii.

GIP